"Toată bucuria tăcută a lui Sisif se află aici. Destinul său îi aparține. Stânca lui este lucrul lui. Tot astfel, omul absurd, când îşi contemplă chinul, face sá amuțească toți idolii. (...) Omul absurd spune da şi efortul său nu va înceta nicio- dată. Dacă există un destin personal, în schimb, nu există un destin superior sau cel puțin există doar unul pe care îl socoteşte total şi vrednic de dispret. Cât priveşte restul, el se ştie stăpânul zilelor sale. În acea clipă subtilă în care omul se apleacă asupra vieții sale, Sisif, întorcându-se la stâncă, contemplă acel şir de fapte fără legătură care devine propriul său destin, creat de el, unit sub privirea memoriilor sale şi în curând pecetluit de moarte. Astfel, încredințat de originea deplin omenească a tot ce-i omenesc, orb care vrea să vadă şi care știe că noaptea nu are sfârşit, el nu se opreşte niciodată. Stânca se rostogoleşte şi acum. (...) Ne întoarcem întotdeauna la povara noastră. Dar Sisif ne învaţă fidelitatea superioară care ii neagă pe zei şi înalță stâncile. (...) Lupta însăşi către înălțimi e de ajuns pen tru a umple un suflet omenesc. Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit. "(Albert Camus, Mitul lui Sisif)

Daca puteti sa mi scoateti ideeiile de principale , va rog ​