3. Prezintă, în cel puțin 50 de cuvinte, spațiul acțiunii din textul de mai jos:
Satul parcă e mort. Zăpuşeala ce pluteşte în văzduh țese o tăcere năbuşitoare. Doar în răstimpuri fâşâie alene frunzele adormite prin copaci. Un fuior de fum albăstriu se opinteşte să se înalte dintre crengile pomilor, se bălăbăneşte ca o matahală amețită şi se prăvale peste grădinile prăfuite, învăluindu-le într-o ceață cenuşie. În mijlocul drumului picoteşte câinele învățătorului Zaharia Herdelea, cu ochii întredeschişi, suflând greu. O pisică albă ca laptele vine în vârful picioarelor, ferindu-se să nu-şi murdărească lăbuțele prin praful uliței, zăreşte câinele, stă puțin pe gânduri, apoi iuțește pașii și se furișează în livada îngrădită cu nuiele, peste drum. Casa învățătorului este cea dintâi, tăiată adânc în coasta unei coline, încinsă cu un pridvor, cu ușa spre uliță și cu două ferestre care se uită tocmai în inima satului, cercetătoare şi dojenitoare. [...] Drumul trece peste Părâul-Doamnei, lăsând în stânga casa lui Alexandru Pop Glanetaşu. Uşa e închisă cu zăvorul; coperişul de paie parcă e un cap de balaur; pereții văruiți de curând de-abia se văd prin spărturile gardului. Pe urmă vine casa lui Macedon Cercetașu, pe urmă casa primarului Florea Tancu, pe urmă altele... Într-o curte mare rumegă, culcate, două vaci ungurești, iar o babă șşade pe prispă, ca o scoabă, prăjindu-se la soare, nemişcată, parc-ar fi de lemn... Căldura picură mereu din cer, îți usucă podul gurii, te sugrumă. În dreapta și în stânga casele privesc sfioase din dosul gardurilor vii, acoperindu-și fețele sub streșinile știrbite de ploi şi de vite.
Liviu Rebreanu, Ion​